In fiecare an, in preajma Sarbatorilor pascale, se evidentiaza in toata lumea nevoia credinciosilor de a pune totul in ordine in case, de a se elibera de lucrurile inutile si de a astepta primavara ca pe un semn de purificare.
„Curatenia Pascala” este strans legata de ideea de primenire si de revenire la viata. Reprezinta si o forma laica a acelei „revizuiri a vietii” pe care biserica o solicita in timpul postului Pastelui si care coincide, implacabil, cu instalarea anotimpului in care natura reinvie. Aceasta cerinta, adanc inradacuinata in obiceiurile popoarlelor crestine, are scopul de a face din fiecare dintre noi, cel putin o data pe an, un om nou, barbat sau femeie, curat in fata lui Dumnezeu si a propriei constiinte.
Moartea purificatoare a Mantuitorului nostru Iisus Hristos, precum si gestul lui imeprios de a face „curatenie in templu” reprezinta apelul catre toate bisericile pentru a verifica pana la ce punct este necesara reinnoirea lor. Este un apel nu numai de purificare a bisericilor de orice contaminare cu interese politice si economice, ci si de a face din existenta lor, cu ocazia Pastelui, semnul luminos al dragostei si credintei in Dumnezeu.
in acelasi timp, este si un apel indreptat spre fiecare credincios in parte: el trebuie sa-si faca ordine in micul sau templu, in care nu lipsesc niciodata simbolurile preocuparii pentru ziua de maine, precum si cele ale fascinatiei fata de demonii banilor si ai succesului.
Pentru fiecare biserica - simbolul casei comune – si pentru constiinta fiecarui credincios, „curatenia de Pasti” semnifica eliberarea de tot ceea ce este invechit si nefolositor, ce nu-l lasa sa vada adevarul, sufocandu-l.
A redeveni „casa de rugaciuni” si de fraternitate nu este un lucru foarte usor: nu intamplator, Iisus a aparut folosind in mod necesar biciul in templu, asa cum s-a amintit in Evanghelii. Desigur, in viata noastra aceste „biciuri” ne apar ca niste semnale de luare aminte: bolile, insuccesul, suferintele, deziluziile, abandonul, lipsa de iubire, nepasarea...
Si chiar atunci cand totul pare sa mearga bine in viata, cand avem impresia ca suntem sus, pe creasta valului, trebuie sa avem curajul sa luam, din cand in cand, „biciul” in propriile maini, pentru ca exista intotdeauna ceva de inlaturat, ceva de revizuit in constiinta si conduita fiecaruia dintre noi.
Sa incercam ca acum, de Pasti, sa devnim mai buni unii cu altii, sa ne stapanim pornirile, sa nu mai fim atat de agresivi unii fata de altii. Sa deschidem larg ferestrele sufletelor noastre pentru a lasa sa patrunda in ele lumina lui Hristos.
